Când vii La Conac, să te pregătești pentru un întreg festin al simțurilor și nu ne referim doar la plăcerile gustative. Locația, clădirea, decorurile și oamenii noștri sunt cei care spun zi de zi o poveste de suflet și creează atmosfera unică de care cei care ne-au trecut pragul își amintesc cu drag. Poate că părem lipsiți de modestie, însă atunci când facem ceva cu pasiune vrem să împărtășim cu toată lumea bucuria bucuriei noastre.

La Conac este un loc potrivit atât pentru ieșirile cu prietenii și familia, dar și pentru evenimente și întâlniri de business, cu nuanță interbelică. O masă îndestulată boierească este mereu binevenită, indiferent de ocazie, iar aici, la Alba Iulia, simțim parcă mai mult ca oriunde românește și vrem să mâncăm pe măsură. Așa că haide la restaurantul nostru boieresc, ca să te simți îndestulat și satisfăcut.

Fie că alegi un Ciolan Boieresc cu Fasole, o Ciorbă zdravănă de Burtă sau un Gulaș Transilvănean, fii sigur că timpul se va domoli și la tine în suflet, iar istoria va începe să se deruleze cătinel în fața ochilor. Lady Florence Baker îți va povesti prin imaginile din Salonul Porțelanurilor, cum a ajuns din Aiud până tocmai în Marea Britanie, alături de soțul ei explorator, Sir Samuel Baker.

Dacă vrei să te domnești, atunci îți recomandăm un Escalop Domnesc de Curcan, Tagliatelle cu Spanac și Gorgonzola și un savuros Lava Cake cu Înghețată. Dar să știi că și Plăcintele noastre stau la mare cinste și merg la pachet fierbinți, împreună cu Papanașii cu Smântână și Dulceață sau Cremeșul Casei.

În bucătăria românească avem o încărcătură istorică atât de puternică, încât orice ai mânca te duce cu gândul undeva, înapoi, în timp. Gusturile multor mâncăruri cu care noi ne-am obișnuit sunt, de fapt, combinații de arome și influențe ale rețetelor specifice mai multor popoare.

Știai că gulașul își are originea încă din Evul Mediu, când era gătit de un păstor maghiar, la foc deschis, în câmp, în timp ce își privea din depărtare vacile?

Tradiționalii noștri papanași au rădăcini în Bucovina, din timpurile în care ei erau niște verișori ai gomboțului cu brânză de la austrieci, dar la noi au fost prăjiți în loc de fierți și asezonați cu dulcețuri de toate soiurile.

Iar ciorbele sunt, de când lumea, un preparat sănătos și sățios, cu un traseu vechi de secole, începând cu Imperiul Otoman și preluat ulterior de bulgari, sârbi, greci și croați. Fiecare popor și-a pus amprenta personală, dar bucatele acestea devin tradițional românești datorită secretulului din condimentele, legumele și ingredientele de pe pământurile noastre și din sufletul care le prepară.

Ce să mai…. noi te așteptăm să vii până La Conac, să te convingi că mâncărurile noastre spun istorie, dar ele hrănesc și suflete de boieri, doamne și domnițe care vor să lase deoparte, preț de câteva ore, gândurile zilelor noastre și să se desfete în tihnă, cu bunătăți proaspete și gustoase.

Dacă totuși n-ajungi până la noi, sună-ne și trimitem bucatele direct acolo unde te afli… cu atmosfera noastră primitoare cu tot. Aici ne găsești: 07 2004 2004 și 07 2677 1125.